Bărbat surprins de un mal de pământ, la Bascov. Victima este inconștientă

Un incident grav a avut loc azi, 19 martie, în jurul orei 13:00, în comuna Bascov, satul Bascov, unde un mal de pământ s-a surpat peste o persoană.

Potrivit primelor informații, la fața locului intervin de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Pitești, cu o autospecială de stingere, o autospecială multirisc și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Victima este un bărbat, în vârstă de aproximativ 28 de ani, care a fost surprins de surpare și se află în stare de inconștiență. Salvatorii acționează în aceste momente pentru extragerea acestuia de sub malul de pământ.
Intervenția este în dinamică.

UPDSTE: Persoana a fost extrasă. Din nefericire, prezintă semne incompatibile cu viața.
Victima este de sex masculin, în vârstă de aproximativ 44 de ani.

UPDATE: Poliția transmite: 

„Cercetări privind persoană decedată după surparea unui mal de pământ în Bascov: 

În ziua de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Bascov, un muncitor a fost surprins de prăbușirea unui mal de pământ.

La fața locului au intervenit pentru primele măsuri polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov și pompierii argeșeni.

Cu sprijinul pompierilor, persoana a fost scoasă, rezultând că este vorba de un bărbat de 44 de ani, din Craiova, județul Dolj, din păcate fiind constatat decesul acestuia.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în cauză urmând să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului și luarea măsurilor legale care se impun.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI