Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din orașul Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în trafic conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat, iar plăcuțele de înmatriculare montate pe vehicul erau false.
Incidentul a avut loc în ziua de 29 ianuarie a.c., pe strada Calea București, unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control un autoturism condus de bărbatul în cauză.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că șoferul avea permisul de conducere suspendat. Totodată, plăcuțele cu numere de înmatriculare provizorii montate pe autoturism erau atribuite unui alt autovehicul.
Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Reprezentanții poliției precizează că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, fiind respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


