Bărbat mort în Făgăraș
Bărbat căzut sâmbătă după amiază din vf. Lespezi spre Căldarea Berbecilor, aproape 500 de metri diferență de nivel. Bărbatul are 43 de ani și este din județul Hunedoara.
Salvamont Argeș: „S-a încercat extracția corpului cu elicopterul, între timp au apărut alte două cazuri la Sibiu. Din păcate, după o realimentare, toată operațiunea cu elicopterul s-a sistat la căderea întunericului.
Astăzi, vremea este foarte închisă, plafon sub 1800 de metri, astfel că salvamontiștii argeșeni intervin terestru, cu 18 salvatori montani.
S-a început urcarea din valea Topologului, urmând ca evacuarea să se faca pe un hățaș ciobănesc până in Izvorul Negoiului și apoi la confluența cu pârâul Scara, operatiune care va dura foarte mult.
Vă reamintim că această perioadă este una foarte dificilă, pentru că zăpada este înghețată si nu permite accesul nici măcar cu colțari, nicicum „gheruțe”. Efectuați drumeții numai în zona joasă a muntelui, până la 1600 de metri altitudine!”

Imagini: Salvamont Argeș


