A început sesiunea de toamnă a examenului național de bacalaureat 2026. Prima probă scrisă, cea de Limba și literatura română, s-a desfășurat luni, 10 august, în centrele de examen din județul Argeș.
Potrivit datelor transmise la nivel județean, pentru această probă s-au înscris 453 de candidați, dintre care 85 nu s-au prezentat la examen.
Desfășurarea probei nu a fost marcată de incidente. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen.
Calendarul probelor scrise
Probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă a examenului național de bacalaureat 2026 se desfășoară în perioada 10-12 august, după următorul program:
- 10 august 2026 – Limba și literatura română – proba E.a) – scris;
- 11 august 2026 – proba obligatorie a profilului – proba E.c) – scris;
- 12 august 2026 – proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – scris.
După încheierea probelor scrise, candidații vor afla primele rezultate pe 18 august 2026, până la ora 12.00.
În aceeași zi, în intervalul 14.00-18.00, candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor putea depune contestații. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor vor continua și în zilele de 19 și 20 august.
Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026 vor fi afișate pe 24 august.
În Argeș, prima probă scrisă s-a încheiat fără incidente, iar examenul continuă marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului.


