29.5 C
Pitești
20 iul. 2025

Salariul minim, majorat cu 200 de lei neimpozabili. Măsura se aplică doar angajaților din mediul privat

Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, un act normativ aprobat astăzi prin care Executivul aprobă facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei. Practic, începând cu 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 de lei lunar, fără a include sporuri sau alte adaosuri, se va duce majorarea la 2.750 de lei lunar, majorare pentru care nu se va datora impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii”, a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

El a precizat că de această măsură vor beneficia şi persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a actului normativ şi până la 31 decembrie 2022 inclusiv.

Angajaţii pot beneficia astfel de o creştere salarială necesară pentru a putea face faţă acestei perioade marcate de creşterea preţurilor la produsele de bază. Categoria de cetăţeni vizată de această măsură face parte din categoria afectată, poate chiar mai greu decât alte categorii, de această perioadă complicată. Este o măsură care vine în sprijinul angajaţilor, dar, în egală măsură, şi în sprijinul angajatorilor care vor putea să mărească cu 200 de lei salariile angajaţilor cu salarii micii fără a dubla această responsabilitate asumată şi prin taxe şi impozite suplimentare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Cărbunaru a precizat că măsura nu se aplică personalului plătit din fonduri publice.

***

„Începând cu data de 1 iunie 2022 (…) în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii pentru o sumă de 200 lei reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor”, se arată în Ordonanţa aprobată în şedinţa de astăzi a Executivului.
Majorarea salarială se va efectua după cum urmează:
a) angajatorii majorează voluntar, oricând în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022, inclusiv, nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 lei, respectiv de la 2550 lei la 2750 lei, pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în care nivelul salariului de bază lunar brut la aceeaşi dată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
b) nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri este de 2750 lei, în cazul persoanelor nou angajate în perioada cuprinsă între data 01 iunie şi până 31 decembrie 2022, inclusiv.
Suma de 200 de lei nu se ia în calcul pentru aplicarea deducerilor personale.
Prevederile nu sunt aplicabile personalului salarizat potrivit Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress