Avertisment Salvamont Argeș pentru turiștii care aleg traseul Piscu Negru – Vârful Lespezi

Serviciul Public Județean Salvamont Argeș reamintește tuturor iubitorilor de munte că siguranța trebuie să fie o prioritate în orice activitate desfășurată în zona montană, mai ales în sezonul de iarnă. În contextul numeroaselor solicitări primite privind traseul Piscu Negru – Vârful Lespezi, salvamontiștii argeșeni vin cu recomandări importante pentru cei care intenționează să parcurgă acest itinerar.

Astăzi, salvatorii montani Cornel Zarescu și Andrei Nicuț au parcurs traseul și atrag atenția asupra necesității unei bune pregătiri înainte de plecare. Turiștii sunt sfătuiți să se informeze în prealabil despre starea traseului, să își calculeze corect timpul de parcurs astfel încât întoarcerea să se facă înainte de lăsarea întunericului și să verifice prognoza meteo, evitând deplasările pe munte în condiții nefavorabile. De asemenea, este recomandat ca o persoană apropiată să fie anunțată despre traseul ales și ora estimată de întoarcere.

Salvamont Argeș subliniază că echipamentul adecvat este esențial. Printre elementele minime obligatorii se numără încălțămintea de munte corespunzătoare sezonului de iarnă, haine impermeabile și călduroase, colțarii și pioletul, precum și o lanternă frontală, telefonul mobil încărcat, apă, alimente și o trusă de prim ajutor.

Pe parcursul traseului, turiștii sunt îndemnați să meargă cât mai aproape de partea superioară a muchiei, să nu pornească niciodată singuri, traseul fiind unul dificil, și să se întoarcă din drum dacă apar semne de oboseală, vreme rea sau dezorientare. Totodată, sunt recomandate evitarea comportamentelor riscante și adoptarea unei atitudini prudente.

În cazul producerii unui accident, salvamontiștii recomandă apelarea imediată a numărului unic de urgență 112 sau a Dispeceratului Național Salvamont, oferind informații clare despre locație, numărul de persoane implicate și tipul accidentului.

„Muntele oferă experiențe deosebite, dar numai atunci când este parcurs cu responsabilitate”, transmit reprezentanții Salvamont Argeș, făcând apel la prudență și respectarea regulilor de siguranță.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI