13 C
Pitești
22 mart. 2025

Circ în parcarea Auchan pentru locurile rezervate persoanelor cu handicap

Circ în parcarea Auchan pentru locurile rezervate persoanelor cu handicap

O scenă penibilă s-a petrecut azi chiar sub ochii noștri, dar și ai polițiștilor. Trei mașini care nu aveau dreptul să parcheze pe locurile special semnalizate din parcarea hypermarketului Auchan Găvana ocupaseră aceste locuri. Trei, Doamne, și toate trei!

Când o persoană cu dizabilități a trebuit să își parcheze mașina, nu a avut unde. Agenții pe pază au ridicat din umeri, nu le intră în atribuții să controleze actele celor care parchează pe aceste locuri. Cei care o fac, o fac pe propria răspundere.

Obligat să-și caute loc de parcare

Omul a parcat mai la distanță, dar i-a fost foarte greu să ajungă la magazin pe o așa vreme și să facă slalom printre atâtea mașini parcate. Era dreptul lui să poată parca în apropierea intrării, dar cei care au parcat pe cele trei locuri l-au privat de acest drept.

Un echipaj mixt (poliție + jandarm)  solicitat să rezolve situația i-a așteptat pe cei trei contravenienți să iasă de la cumpărături și… a început circul. Dacă șoferul de pe mașina firmei Connex a avut noroc și a plecat înainte să ajungă echipajul, făcând cu noi „pe deșteptul”, ceilalți  – în special „doamna”, au devenit recalcitranți, au început să strige, să amenințe cu judecata și alte injurii. Polițista le-a și spus că avea de gând să le dea doar un avertisment, dar având în vedere comportamentul, va proceda la amendarea lor, conform legii.

Persoanele care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap riscă amenzi mari

Dacă nu găsești loc de parcare și te decizi să staționezi pe unul dintre locurile rezervate persoanelor cu handicap, riști să primești o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei. Acest lucru, însă, nu împiedică o mulțime de șoferi să profite de locurile goale de parcare, rezervate pentru persoanele cu handicap.

Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, a transmis Poliţia Română.

„Obiectivul este de a oferi persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică”, se mai precizează în lege.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress