0.4 C
Pitești
05 dec. 2023

Au ars copacii

Au ars copacii

Pe parcursul nopții, pompierii de la Secția Costești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în comuna Buzoești.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o suprafață de aproximativ 8 ha de vegetație, din care circa 4 ha, la nivelul coronamentului unor copaci.

A fost o intervenție dificilă, pompierii acționând mai bine de cinci ore pentru lichidarea incendiului.

ATENȚIE!

Având în vedere situația prezentată anterior, dar și gradul de uscăciune a vegetației, facem un apel la cetățeni să adopte un comportament preventiv în evitarea arderilor necontrolate.
Totodată, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!
❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI