Astăzi poți învăța să fii erou
Astăzi, începând cu ora 11, vizitatorii Argeș Mall au putut vedea un eveniment deosebit organizat de ISU Argeș în colaborare cu Poliția Argeș. Este vorba despre prima ediție a Maratonului Resuscitării – un eveniment care te învață să devii salvator.
Cei care vor să învețe, printr-un exercițiu practic, cum poți salva viața unui apropiat aflat într-o situație de urgență, poate veni în Argeș Mall, unde echipe specializate vă vor sta la dispoziție. Veți putea exersa, pe manechine, cum să faci corect manevrele de resuscitare, dar și manevra Heimlich.
Manevra Heimlich este o tehnică de prim ajutor pentru persoanele care se sufocă din cauza blocării căilor respiratorii cu un corp străin. Procedura implică aplicarea de presiune rapidă în sus pe abdomenul unei persoane conștiente, pentru a forța aerul din plămâni să expulzeze obiectul. Se folosește doar dacă victima nu poate respira, tuși sau vorbi.
Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) trebuie efectuată imediat ce o persoană nu mai respiră sau nu are activitate cardiacă, cum ar fi în cazuri de stop cardiac, sufocare, înec sau traumatisme grave. Scopul este de a menține oxigenarea creierului și a altor organe vitale până la sosirea ajutorului medical, prin combinarea a 30 de compresii toracice cu 2 respirații de salvare, respectând un ritm de 100 de compresii pe minut,
Când salvezi viața unui om devii erou. Vino să înveți asta de la profesioniștii ISU Argeș!
Evenimentul se va desfășura pe tot parcursul zilei de astăzi, până la ora 21.




