21.5 C
Pitești
06 oct. 2024

Asociația Tineri Rucăreni – debut în forță

Asociația Tineri Rucăreni – debut în forță

La Rucăr, un grup de tineri – studenți și elevi de elită, strânși laolaltă sub umbrela asociației TINERI RUCĂRENI și-au propus să deruleze proiecte în vederea promovării comunei lor. Ei se gândesc în special la domeniul turistic, comuna Rucăr fiind situată într-o zonă extrem de frumoasă, la poalele masivului Piatra Craiului, există atracții turistice, sunt multe pensiuni și firme cu specific local, iar mulți locuitori ai comunei sunt producători locali inventivi și gospodari.

《 Tinerii au voința puternică, dar și devotamentul necesar de a vedea localitatea de la poalele Pietrei Craiului transformându-se într-o unitate administrativ teritorială recunoscută peste tot în lume pentru valoarea oamenilor, pentru frumusețea locurilor și pentru atracțiile turistice, pe care vor să le implementeze. Totodată aceștia vor să se transforme într-o voce clară și unitară, prin care să influențeze și alte grupuri de tineri de pretutindeni să înțeleagă că e momentul să fie proactivi și să realizeze proiecte unice și mărețe》, a transmis asociația într-un comunicat trimis redacției noastre.

Datorită faptului că mulți dintre ei frecventează facultăți cu renume din România, aceștia revin cu mare drag în localitatea în care au copilărit doar în timpul vacanțelor și mai rar în weekenduri… Începând de acum au un motiv în plus să se întoarcă acasă, iar acesta este reprezentat de proiectele pe care urmează să le desfășoare în cadrul asociației, câteva dintre ele fiind prezentate succint duminică, 25.02.2024, cu ocazia lansării oficiale a ONG-ului mai sus menționat.

În debutul programului, fondatoarea asociației și totodată prezentatoarea evenimentului, profesoara Alina Mitiriță a accentuat importanța schimbării de paradigmă în ceea ce privește viziunea contemporană a implicării cetățenilor în activitățile de dezvoltare comunitară. Ea l-a citat pe fostul președinte american J.F. Kennedy, care spunea: “Înainte de a te întreba ce poate să facă țara pentru tine, ar trebui să te întrebi ce poți face tu pentru țară”, îndemnând astfel la înlăturarea prejudecății conform căreia doar autoritățile trebuie să se ocupe de curățenia și dezvoltarea comunitară.

Pe parcursul evenimentului au fost prezentate proiectele care urmează să fie derulate în localitate. Acestea au drept scop principal dezvoltarea comunitară durabilă la nivel educațional, medical, social, cultural și turistic.

În activitatea lor în cadrul asociației, TINERII RUCĂRENI sunt susținuți de specialiști consacrați în domeniul turismului, gastronomiei, arhitecturii, precum și de un consultant experimentat în domeniul accesării de fonduri europene.

Pentru cei care doresc să ajute asociația, lăsăm mai jos datele de contact:

Mult succes în tot ce v-ați propus!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site