Argentina se califică în semifinale la capătul unui meci nebun. Se apropia finalul meciului și, la 2-0, toată lumea o vedea învingătoare, după golurile lui Molina din pasa lui Messi și penalty-ul transformat de același Messi. O tresărire de orgoliu târziu din partea olandezilor, care au marcat două goluri în minutele 83 și 101, i-au adus pe sud-americani la realitate, o realitate care însemna reprize de prelungiri și riscul de a păți precum Brazilia.
Argentina a fost în continuare cea care a căutat golul, în timp ce olandezii au obținut ceea ce și-au propus încă de la începutul meciului: loviturile de departajare. Norocul și ingeniozitatea i-au dus pe argentinieni până acolo, iar Messi a făcut tot ce i-a stat în putință în timpul meciului și inclusiv la prima lovitură din serie, când a marcat impecabil. A venit rândul portarului Argentinei, Emiliano Martinez, să se facă remarcat. Acesta a apărat primele două execuții trimise de Van Dijk și Berghuis. Suficient cât să le strice moralul olandezilor și să-i permită „luxul” lui Enzo Fernández s-o dea în bară.
Argentina însă merge mai departe. Nu vom avea în semifinale clasicul sud-american Brazilia-Argentina precum anticipa majoritatea. Astfel, prima semifinală este stabilită: ARGENTINA – CROAȚIA. Va fi interesant.
Viorel Moldovan, prezent în studio la TVR1, după meci, a tras concluzia finală: În meciul Brazilia-Croația, Neymar trebuia să execute primul penalty, liderul echipei trebuia să își asume emoțiile momentul, pentru a da încredere echipei. Faptul că Mesi a executat primul penalty al argentinienilor a dus la sporirea încrederii echipei și asta le-a adus victoria. E un moment psihologic ce trebuie asumat de lider. Bravo, Argentina! Bravo, Mesi!
Foto: Captură TVR1