Ce s-a petrecut în ultimele trei etape, greșeli (voite?) de arbitraj, culminând cu „măcelul” de la Zalău (cei doi arbitri au primit o suspendare de 8 etape!), dar mai ales ceea ce s-a întâmplat în meciul de handbal de aseară dintre SCM Craiova și CS Dacia Mioveni depășește limita răbdării clubului de la Mioveni.
Foto: Facebook/Handbal feminin
Cu 4 minute înainte de finalul meciului, arbitrul a acordat gazdelor un 7m nemeritat și a eliminat pentru două minute jucătoarea Mioveniului, cu toate că se vede clar din filmare că nu a fost nicio intenție de fault. Inclusiv pagina profesionistă de facebook „Handbal feminin” vine cu argumente clare că rezultatul a fost viciat.
Șefii clubului de la Mioveni au transmis următorul comunicat de presă. Este, dacă poate fi numit așa, un strigăt de disperare cu privire la neregulile care se petrec în arbitrajul românesc.
”CS Dacia Mioveni 2012 consideră că rezultatul meciului de ieri, disputat cu SCM Craiova în etapa a V-a a Ligii Florilor, a fost viciat de maniera de arbitraj a cuplului de arbitri.
În mod special, în minutul 55.26, sancțiunile decise de arbitri împotriva echipei noastre au schimbat cursul jocului, influențând rezultatul final.
Așa cum este evident și din extrasul video al fazei, nu a existat intenție de fault sau contact între apărătoarea Daciei Mioveni și Rodrigues, dar arbitrul, deși era poziționat foarte bine pentru a vedea faza în detaliu, a decis în mod eronat și abuziv să acorde lovitură de la 7m gazdelor și eliminare 2 minute la jucătoarea Daciei Mioveni, după care, la protestele justificate ale antrenorului principal, Ion Mihăilă, l-a sancționat cu eliminare, astfel încât echipa a rămas în patru jucătoare de câmp.
Menționăm că incidentul s-a petrecut într-un moment decisiv al meciului, când Dacia Mioveni recuperase diferența de la pauză și se apropiase la un singur gol de gazde, din meci rămânând de jucat aproximativ patru minute.
Este faza la care deciziile arbitrilor au hotărât, practic, câștigătoarea întâlnirii.
Handicapul creat Daciei Mioveni în mod abuziv de arbitri a compromis și în acest meci șansele de a obține puncte.
De altfel, maniera de arbitraj din meciurile cu Măgura Cisnădie, HC Zalău și SCM Craiova indică faptul că Dacia Mioveni este victima unei strategii prin care se urmărește dezavantajarea din motive pe care nu le cunoaștem. Nu acuzăm sub nicio formă cluburile menționate, ci doar maniera incorectă în care am fost arbitrați.
În legătură cu aspectele semnalate, conducerea clubului, împreună cu finanțatorii, va analiza în aceste zile situația creată, în vederea luării unor decizii, urmând ca în cursul zilei de astăzi să înainteze și un Memoriu către Comisia de Disciplină a FRH.”
Președinte Consiliu Administrație CS Dacia Mioveni 2012,
Toma Duței