Aproape 700 de argeșeni au participat la Bursa Locurilor de Muncă „Pas spre angajare”. 185 de persoane, selectate pentru încadrare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș a organizat astăzi, 19 iunie 2026, Bursa Locurilor de Muncă „Pas spre angajare”, eveniment dedicat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor care doresc să își completeze echipele.

La nivelul județului Argeș, la bursă au participat 30 de agenți economici, care au pus la dispoziția celor interesați un total de 338 de locuri de muncă vacante. Cele mai căutate meserii de către angajatori au fost în domeniile construcțiilor civile și industriale, industriei prelucrărilor mecanice, serviciilor către populație și comerțului.
Interesul pentru eveniment a fost unul ridicat, aproximativ 700 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă fiind prezente la întâlnirea cu angajatorii.

Printre participanți s-au numărat și persoane private de libertate care mai au șase luni până la eliberare, prezente în baza protocolului încheiat cu Penitenciarul Colibași, pentru a-și crește șansele de integrare pe piața muncii după executarea pedepsei. De asemenea, la bursă au participat și 30 de beneficiari ai DGASPC Argeș.

În cadrul evenimentului au fost amenajate standuri dedicate proiectului „CONECT – Cooperare și suport pentru TINEri!”, rețelei EURES și domeniului Economiei Sociale, oferind participanților informații suplimentare despre oportunitățile de angajare și dezvoltare profesională.

Pentru persoanele cu studii superioare au fost disponibile 29 de posturi vacante, cele mai multe fiind destinate profesiei de inginer, în special în domeniile construcțiilor, producției, calității, mecanicii, automatizărilor și proiectării. Angajatorii au mai căutat economiști, manageri de proiect și responsabili în domeniul securității și sănătății în muncă.
Primele rezultate ale bursei indică un impact semnificativ asupra pieței muncii locale. În urma interviurilor susținute în cadrul evenimentului, 185 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă.

Reprezentanții AJOFM Argeș vor monitoriza, în următoarele 30 de zile, situația angajărilor prin contactarea angajatorilor participanți, pentru a verifica finalizarea procesului de recrutare.

Evenimentul confirmă interesul ridicat atât al angajatorilor, cât și al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, Bursa „Pas spre angajare” reprezentând una dintre cele mai importante acțiuni de mediere a muncii organizate în județul Argeș.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI