Apă Canal 2000 – cel mai complex proiect de reabilitare și extindere a infrastructurii de apă și apă uzată

Astăzi a avut loc conferință de deschidere a celui mai mare proiect derulat de operatorul regional Apă Canal 2000 SA în 12 localități din Argeș cu fonduri europene. Proiectul are în vedere dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată.

La conferința de lansare, pe lângă reprezentanții SC Apă Canal 2000 SA, alături de directorul Mihai Marinescu, s-au aflat și primarii celor 12 localități beneficiare.

Cristian Gentea a declarat: „Am participat la conferința de prezentare a stadiului de implementare a megaproiectului Apă Canal – ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2021-2027”.

Piteștiul este primul municipiu din țară care a semnat un astfel de contract cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Apă Canal 2000 SA – o investiție de aproape 200 de milioane de euro, în 12 localități din județ, grupate în 6 aglomerări urbane și rurale. Infrastructura de apă și canalizare va fi îmbunătățită pentru peste 200.000 de cetățeni!

În municipiul Pitești, investițiile sunt consistente: reabilităm 9 rezervoare de apă, extindem și modernizăm 22,6 kilometri de rețea de apă potabilă, modernizăm 24 de kilometri de canalizare și construim două stații moderne de pompare.

Foarte important, în octombrie au început lucrările pentru Lotul II, în zona centrală a orașului. Aici vom reabilita peste 12 kilometri de conducte de apă și aproximativ 6 kilometri de canalizare, pe străzi importante precum Bulevardul Petrochimiștilor, Frații Golești, Calea Craiovei, Independenței, Gheorghe Doja, Nicolae Dobrin, Trivale și multe altele.

Anul viitor, după finalizarea proiectului, vom schimba covorul asfaltic. Am spus-o de fiecare dată: aceasta este ordinea firească a unor investiții în infrastructură — rețelele întâi, apoi asfaltul.

Le mulțumesc tuturor edililor și consilierilor locali, felicit încă o dată Apă Canal 2000 SA pentru această oportunitate valorificată, pentru munca depusă și așteptăm cu toții rezultatele!”

Despre proiect

„Investim în apă, modernizăm pentru tine! Proiect Cofinanţat de Uniunea Europeană. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeş, în perioada
2021-2027, Cod SMIS 2021+338635
Beneficiar: Apă Canal 2000 SA

Obiectivul Proiectului

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Argeş, în perioada 2021-2027 este cel mai complex proiect de reabilitare şi extindere a infrastructurii de apă şi apă uzată derulat de societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti, asigurând accesul la apă şi canalizare-epurare pentru locuitorii din zona de acoperire a
proiectului.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă promovarea unei strategii de investiții pentru dezvoltarea sectorului de apă şi apă uzată din județul Argeş, în vederea îndeplinirii obiectivelor generale
negociate de România în cadrul procesului de aderare şi post-aderare.

Aria Proiectului

Aria Proiectului cuprinde 6 aglomerǎri:

  • Aglomerarea Piteşti (Pitești, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni, Merișani, Moşoaia şi Ştefăneşti): 190.539 l.e.
  • Aglomerarea Costeşti – Buzoeşti: 13.070 l.e
  • Aglomerarea Topoloveni: 9.823 l.e
  • Aglomerarea Stolnici: 2.841 l.e.
  • Aglomerarea Mareş (Albota – Cerbu şi Mareş): 2.310 l.e.
  • Aglomerarea Poiana Lacului: 5.235 l.e

Aproximativ 209.229 locuitori din aria proiectului vor beneficia de lucrările de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată. Investițiile propuse prin Proiectul Regional vor fi implementate în 12 localităţi din aria de operare: Pitești, Bradu, Bascov, Ștefănești, Căteasca, Costești, Topoloveni, Moșoaia, Poiana Lacului, Albota, Stolnici, Buzoești.

Investiții propuse în sectorul de alimentare cu apă şi apă uzatǎ

Proiectul cuprinde investiții pentru tratarea şi distribuția apei,
respectiv pentru dezvoltarea facilităților de colectare şi epurare a
apelor uzate care se vor implementa în zonele urbane şi rurale din aria
de proiect, având ca rezultat îmbunătățirea generală a infrastructurii
de apă şi apă uzată în județul Arges si conformarea la directivele şi
standardele europene de mediu.

Beneficiile Proiectului

Proiectul urmăreşte extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi apă uzată din aria de proiect, constând în principal din următoarele măsuri:
– reabilitarea conductelor de aducţiune de la staţiile de tratare a apei potabile la sistemul de distribuţie;
– reabilitarea rezervoarelor de apă şi construirea altora noi
– construirea de stații de pompare, de hidrofor precum și reabilitarea şi extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile;
– reabilitarea şi extinderea sistemelor de colectare şi epurare a apelor uzate.
Obiectivele specifice asociate sunt:
– asigurarea serviciilor de apă şi canalizare la tarife accesibile;
– asigurarea calității corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane;
– îmbunătăţirea calității cursurilor de apă;
– îmbunătățirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de epurare a apelor uzate; al apei, crearea de structuri inovatoare şi eficiente de management
– conformitatea cu Directiva CE 86/278/EEC cu privire la evacuarea sigură a nămolului, transpusă de Ordinul Ministerulu 344/16.08.2004, cu privire la protecția de mediu a solurilor atunci când se utilizează în agricultură nămolul din apa uzată.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI