Locuitorii comunei Domnești nu vor avea în acest an tradiționala sărbătoare a comunei. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Doru Smădu, care a explicat că decizia a fost luată pentru ca fondurile obținute din sponsorizări să fie direcționate către o investiție considerată prioritară pentru comunitate.
Potrivit edilului, banii care ar fi fost folosiți pentru organizarea evenimentului provin exclusiv din sponsorizări, fără a implica fonduri din bugetul local. De comun acord cu sponsorii, s-a decis ca întreaga sumă să fie utilizată pentru forarea unui puț la bazinul de apă al comunei.
Primarul a explicat că, în fiecare sezon estival, sistemul de alimentare cu apă întâmpină dificultăți din cauza consumului ridicat, iar conducta principală de aducțiune nu mai poate asigura necesarul pentru toți locuitorii. În aceste condiții, numeroase gospodării se confruntă cu presiune scăzută sau chiar cu întreruperea alimentării cu apă.
„O zi de sărbătoare trece. O investiție în apă rămâne și îi va ajuta pe oameni ani la rând. Cred că aceasta este alegerea corectă și responsabilă”, a transmis Ion Doru Smădu.
![]()
Edilul le mulțumește locuitorilor pentru înțelegere și sprijin, exprimându-și convingerea că această decizie demonstrează faptul că, la Domnești, interesul comunității este pus pe primul loc. Potrivit primarului, investiția va contribui la îmbunătățirea alimentării cu apă și la creșterea confortului pentru locuitorii comunei, în special în perioadele cu consum ridicat.


