Pilotul piteștean Andrei Dună continuă să facă pași importanți în motorsportul european. Susținut și de Consiliul Județean Argeș, tânărul sportiv a concurat pe unul dintre cele mai cunoscute circuite din lume, Spa-Francorchamps, în cadrul Ligier European Series.
Andrei Dună a încheiat cursa de pe celebrul traseu belgian pe locul 11, într-o competiție de anduranță inspirată de legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans.
Rezultatul putea fi însă unul și mai bun. Pilotul piteștean spune că echipa sa a avut șanse la un loc pe podium, însă două sancțiuni primite în timpul cursei au influențat clasarea finală.
„A fost o cursă dură. Am primit două sancțiuni și, deși ne gândeam că un loc pe podium era posibil, la final a trebuit să ne mulțumim cu locul 11. Cred însă că suntem din ce în ce mai buni cu fiecare etapă. Visul meu este să ajung în Formula 1!”, a declarat Andrei Dună.
Performanțele sale sunt urmărite și susținute de autoritățile județene. Consiliul Județean Argeș se numără printre susținătorii parcursului sportiv al tânărului pilot.
„Îl știu pe Andrei și cred că are stofă de mare campion. Este muncitor, inteligent și are ambiția necesară pentru performanță la cel mai înalt nivel”, a transmis Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
Pentru Andrei Dună, fiecare etapă reprezintă o nouă experiență și o oportunitate de a acumula experiență în competițiile internaționale. Chiar dacă etapa de la Spa-Francorchamps nu s-a încheiat cu podiumul sperat, pilotul piteștean își continuă ascensiunea în motorsportul european, cu obiectivul declarat de a ajunge, într-o zi, în Formula 1.


