Avertizare privind prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger
În cazul destructurării unei rețele de tip Doppelganger creată pentru dezinformarea și manipularea cetățenilor români, Ministerul Afacerilor Interne a cooperat interinstituțional atât cu ANCOM, cât și cu celelalte autorități publice cu competență în domeniu. Măsurile de contracarare implică și acțiuni de natură judiciară.
De asemenea, pentru stoparea efectelor activităților malițioase au fost derulate activități de raportare a peste 150 de pagini și conturi neautentice, utilizate pentru promovarea de conținut creat cu ajutorul inteligenței artificiale, postat în mod coordonat. În urma analizei preliminare au fost eliminate o parte dintre paginile care manifestau un comportament de tip spam, iar alte pagini au fost suspendate pe fondul unor suspiciuni de comportament artificial.
Această rețea coordonată de pagini și conturi a fost utilizată pentru redirecționarea utilizatorilor către site-uri autohtone cu reclamele malițioase de redirecționare către paginile de internet clonate care impersonau paginile oficiale ale unor instituții publice (Ministerul Sănătății, Guvernul României), televiziuni și agenții de presă (DIGI24, TVR1, Hotnews, Libertatea), prin preluarea întocmai a elementelor de identitate vizuală a acestora.
Acest mod de operare a permis evitarea mecanismului de moderare al platformei sociale prin evitarea conexiunilor directe cu site-urile malițioase.
Pentru o mai bună înțelegere a modului în care era pus în aplicare planul pentru profilarea și manipularea percepției audientelor vulnerabile țintite, vă prezentăm, pe scurt, o schema de funcționare a rețelei.
Schema procesului de manipulare:
Pagini false → Reclame false → Site-uri clickbait → Redirecționare → Site-uri clonate Doppelganger
- Pasul 1: Paginile false postează masiv conținut emoțional pentru a atrage atenția.
- Pasul 2: Utilizatorii sunt atrași să acceseze reclame ascunse în site-uri cu titluri senzaționale.
- Pasul 3: Reclamele sunt administrate de companii suspecte, cu finanțare externă ostilă.
- Pasul 4: Utilizatorii sunt direcționați către site-uri clonate care seamănă cu cele oficiale, unde sunt expuși la informații false.
- Iată schema:

Astfel, a fost observată apariția unor rețele de pagini și conturi neautentice pe o platformă de socializare cu un nivel coordonat al postărilor și conținutului acestora pentru a determina o interacțiune foarte ridicată în mod artificial. Aceste pagini distribuie în mod sistematic conținut generat de AI (atât imagini, cât și scris) în special subiecte cu impact emoțional pentru a genera reacții din partea unor utilizatori reali.
În cadrul acestui ecosistem au fost identificate link-uri care redirecționează utilizatorii către paginile clonate menționate anterior, prin intermediul unor reclame malițioase, utilizate drept “trambuline”, prezente pe site-uri autohtone, în special de tip clickbait (ex: cezicelumea.ro, surse.eu stiricalitative.ro, dromania.ro, redactia.ro, viralnews.ro, lendermagazin.ro etc.).
Reclamele malițioase se prezintă sub forma unor titluri false de știri, spațiile publicitare în care acestea sunt postate fiind contractate de companiile de publicitate care utilizează tehnologia “native ads” – Adskeeper, Geozo, Adnow și MGID, semnalate anterior în spațiul public pentru legături directe cu Federația Rusă. Spre exemplu, compania Adnow este subiectul unor investigații extinse în alte state membre, dar și în România pentru implicarea în operațiuni informaționale în favoarea serviciilor de informații ale Federației Ruse.
Suplimentar, pe site-urile clonate se regăsesc reclame atât în limba română, cât și într-o altă limbă străină care promovează conținut înșelător similar, plătite prin intermediul unor pagini/conturi de socializare fictive. Întreaga infrastructură este susținută prin intermediul paginilor în cauză care distribuie elemente de conținut generate de inteligența artificială menționate mai sus.
Atenție!
Protejarea spațiului informațional este o responsabilitate comună. Ministerul Afacerilor Interne îi încurajează pe toți actorii din mass-media, influenceri și cetățeni să contribuie la combaterea dezinformării prin promovarea informațiilor verificate și corecte.
Dreptul la libera exprimare este garantat, iar combaterea dezinformării este esențială pentru sănătatea democrației noastre și responsabilitatea fiecăruia dintre noi!


