Părăseam, a doua zi, cât mai devreme, Darhanul, ca să ajungem la timp la Erdenet, unde știam că ne așteaptă oficialitățile locale și un spectacol de muzică populară mongoleză.
Oraș complet nou, numai blocuri, construit de „frații ruși”, în care trăiau mai ales cei care lucrau în carierele și în modernul combinat de metale rare de aici.
Ajunși la poalele lui, Cimi, translatorul și de-acum prietenul nostru, ne-a spus: „Vedeți muntele acesta? În el e ascunsă o comoară despre care noi, mongolezii, nu știm ce cuprinde, totul luând drumul Rusiei, pe o cale ferată construită de ei pe mii de kilometri, pe care circulă trenuri încărcate cu cobalt, molibden, crom, vanadiu și alte metale rare și scumpe!”
Încercam să-i înțelegem cât mai bine tristețea care-i însoțea cuvintele atunci când „ne prezenta” modernul combinat…
„În câteva decenii, muntele ăsta va dispărea, iar noi nu știm și poate nici nu vom ști vreodată ce a ascuns în burta lui”, a încheiat Cimi…
Totul a decurs normal: primirea la mai-marii orașului, masa dată de aceștia pentru noi, concertul de muzică populară mongoleză, prezentarea viitorului urbei, într-o ospitalitate specifică acestui popor minunat, „întărit” de duritatea iernilor și de greutatea vieții pe care simțeam că o duc.
Însă, ceea ce, cel puțin pe mine, „mai slab de înger”, ne-a făcut să ne întristăm a fost când, în fața hotelului în care eram cazați, câțiva mongolezi, auzind că suntem străini și avem acces în orice magazin, ne-au rugat să le cumpărăm de la magazinul alimentar de la parter, câteva ouă, câteva pachete de unt și câteva pâini…
Cam ca la noi, la shopuri…
Deși nu înțelegeam situația, le-am cumpărat tot ce ne-au rugat, așa cum ne-a fost tradus de Cimi, și el jenat de situație…
Deși nu-l întrebasem, într-un final, acesta avea să pună capăt nedumeririi citite pe fețele noastre, spunând: „Noi, mongolezii, nu avem voie să cumpărăm nimic din magazinele alimentare, ci doar rușii care lucrează în combinat…!”
Dacă, peste ani, aș uita ce am trăit în acele zile în îndepărtata Mongolie, aceste cuvinte nu le-aș putea…
Sau, dacă aș fi silit să uit totul, acestea ar fi ultimele…
Dan ROTARU
