AMINTIRILE POETULUI DAN ROTARU: „Ce-o fi cu tovarășul Moleriu?”

Nu știu alții cum sunt, vorba humuleșteanului, dar mie, unul, îmi repugnă – ca să nu zic că mă indignează – cele privitoare la viața gazetarului de dinainte de 1989, scornite de „zvoneri” și duse în lume de „răspândaci”…
Asta, pentru că adevărul e că și înainte de „evenimentele din decembrie” – fie că lucrau în presa de partid sau, cum e cazul meu, în presa culturală – aceștia își trăiau cu adevărat, ca orice om, viața, cu bune și rele, cu bucurii și tristeți, cu peripeții și rețineri…
Cine crede că, zi și noapte, ei zămisleau lozinci sau defilau pe străzi cu steagul partidului, ocolind restaurantele și barurile, se înșală…
„Aventurile” lor – e adevărat, mai rare și mai „cu perdea” decât ale confraților de azi – stau mărturie celor spuse mai înainte.
Am mai scris – undeva, cândva – despre unele dintre acestea, dar, intenționat, le reamintesc aici, spre deliciul celor care vor intra pe site-ul Arges Press.
Încep cu „aventurile bahice” ale celor doi colegi de presă – unul, corespondent al ziarului „Scânteia”, celalalt, șef de secție la „Secera și Ciocanul” – care au făcut ca distihul, cunoscut în lumea scriitorilor, „Toată lumea bea cu țoiu/numai Labiș cu-Andrițoiu” să se „piteștenizeze” în „Toată lumea bea cu țoiu,/ numai Cârstea cu Buțoiu”…
Și închei, deocamdată, cu pățania domnului Al. Cerna-Rădulescu, gazetar de renume, care, venind, într-o zi, singur, la cofetăria din centrul Slatinei și cerând un ceai, s-a trezit, pe măsuță, cu o ceașcă plină cu coniac, acesta fiind de fapt „ceaiul” pe care-l beau zilnic ziariștii de la „Oltul”, colegii săi, cu care venise aici mai zilele de dinainte…
… Dar, sincer, nu despre aceștia am vrut să scriu, ci despre o farsă jucată unui oficial local, un șef de la Cultură care nu se pricepea la asta, dar trebuia să îndeplinească o „sarcină de partid”..
Încerc să redau cât mai fidel și fără înflorituri „evenimentul”, spus mie de poetul Tudor Diaconu, el însuși fiind atunci șeful culturii pe oraș.
Eroul despre care scriu, căruia îi dau numai inițialele numelui și prenumelui, N.V., om de o blândețe rară, nu merita, totuși, o asemenea „uneltire” din partea unor subordonați…
Recunoștea că nu se pricepe la cultură, dar avusese bunul simț să se înconjoare de colaboratori pricepuți.
Fapt ce s-ar recomanda și azi celor care au responsabilități și nu se pricep la ele, de la ultimul primar până la miniștri.
La Teatrul de stat „Alexandru Davila” urma să aibă loc premiera unei piese de Molière.
Directorului Constantin Dinischiotu, un grec uns cu toate alifiile, i-a venit năstrușnica idee să-i joace o farsă șefului său direct.
După ce l-a rugat să vină puțin la el la teatru, înconjurat de actorii care jucau în piesă, i-a prezentat, serios de parcă îndeplinea o sarcină venită de sus, ideea care i-a venit.
„Tovarășe președinte, după cum știți, în seara aceasta avem premiera unei piese a tovarășului Moleriu. Pentru a ne asigura că va accepta să colaborăm în continuare, ne-am gândit să-l invităm personal să participe la eveniment. Și, spre a-l bucura și mai mult, ne-a venit ideea de a vă ruga să-l așteptați dumneavoastră, la trenul de București, în gară. Am cumpărat și un buchet mare de trandafiri, că știm că-i plac!”
Propunerea fiind acceptată „cu tot dragul”, cu un sfert de oră înainte de sosirea acceleratului de București, omul nostru, emoționat, s-a prezentat pe peron și, cu ochii cât CPL-ul, vorba piteștenilor, îl aștepta pe tovarășul Moleriu, autorul piesei a cărei premieră se juca peste o oră la „Davila”.
După ce au coborât toți pasagerii, în afara celui așteptat, N.V., supărat și preocupat, a plecat „glonț” spre teatru și, intrând direct în biroul lui Dinischiotu, l-a întrebat, preocupat și speriat de decizia acestuia de a nu veni la premiera piesei proprii: „Tovarășe Dinischiotu, ce s-o fi întâmplat cu tovarășul Moleriu de n-a venit? O fi bolnav sau „o fi băgat cineva vreo strâmbă”?”
… Adevărul era că Molière, alias „tovarășul Moleriu”, nu era nici bolnav, nici nu se supărase, ci murise cu vreo trei secole înainte…

Dan ROTARU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI