Județul Argeș a fost gazda unei vizite oficiale de rang înalt, după ce Excelența Sa, Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, s-a aflat într-o deplasare oficială la sediul Consiliul Județean Argeș.
Diplomatul cubanez a fost primit de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și managerul Muzeul Județean Argeș, Cornel Popescu.

La întâlnire a participat și Sebastian Marin, asistent parlamentar originar din municipiul Pitești.
Principalul obiectiv al vizitei a fost identificarea unor oportunități de colaborare între județul Argeș și Republica Cuba, în domenii precum cultura, turismul, asistența socială și dezvoltarea economică.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții administrației județene au prezentat potențialul cultural și turistic al Argeșului, precum și activitatea instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean. Totodată, au fost analizate posibilități de dezvoltare a schimburilor culturale, organizarea unor evenimente comune și promovarea reciprocă a patrimoniului și valorilor culturale.
Un alt subiect important l-a constituit cooperarea în domeniul turismului, fiind discutate modalități de promovare a destinațiilor turistice și de dezvoltare a unor parteneriate care să contribuie la creșterea atractivității acestora.
Discuțiile au vizat și domeniul social, având în vedere pregătirea profesională a ambasadorului cubanez în asistență socială. În acest context, au fost analizate oportunități de colaborare și schimb de bune practici între instituțiile de profil din Argeș și cele din Cuba.
Pe agenda întâlnirii s-a aflat și componenta economică. Reprezentanții Consiliului Județean Argeș au discutat despre posibilități de cooperare prin intermediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș și al Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, pentru facilitarea contactelor dintre antreprenorii argeșeni și partenerii din Cuba, fiind prezentate și oportunitățile de investiții existente în județ.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a amintit că a vizitat Cuba în perioada în care a fost parlamentar și membru al Grupului parlamentar de prietenie România–Cuba, subliniind experiența acumulată în urma acelei deplasări și reafirmând disponibilitatea administrației județene de a susține inițiative de colaborare cu parteneri cubanezi.
La rândul său, ambasadorul Alexander Valentin Rodriguez Salazar și-a exprimat interesul față de propunerile prezentate și a apreciat deschiderea autorităților argeșene pentru dezvoltarea unor proiecte și parteneriate comune în viitor.


