Am scris din minte, pentru suflet, fără șpagă! 

Am scris din minte, pentru suflet, fără șpagă!

(Recurs la memorie)

Suntem una dintre puținele publicații online care, în afară de informație și analiză, ne-am permis să facem predicție, să anticipăm evenimente sau apariția unor situații necontrolabile cu consecințe grave la nivel macro-social! De astăzi, 1 august 2025, se ,,dă liber” populației, chiar este ,,obligată”, să servească din ,,primul pachet” expediat de o coaliție eterogenă, condusă cu abilitate de reprezentanții cărăușilor de buletine de vot, la miez de noapte, într-un sector al capitalei, ai ,,colecționarilor” de măști, vaccinuri și saci negri plătiți dintr-un buget devenit de austeritate.

Ieri, reprezentanții școlilor au fost în stradă, contestând, prin lozinci și vuvuzele, conținutul pachetului cu plata la destinatar! Peste 50% dintre intervențiile noastre s-au referit la învățământ, la atitudinea oamenilor din sistem, la sabotarea sistematică a acestuia prin acceptarea aberațiilor unor indivizi străini de o realitate tristă – Golu, Curaj, Baba, Mang, Anisie, Cîmpeanu sau Deca, la faptul că mulți profesori au ,,trădat”, voit sau prin necunoaștere, psihopedagogia, respectiv jurământul socratic al meseriei, atașamentul față de copii și părinții acestora. Oamenii școlii puteau să devină liderii societății, dar… Vom reveni punctual și fără menajamente.

 O satisfacție amară și inutilă

Te încearcă o mândrie personală când constați că ai avut dreptate în cele prezentate, deși multe, foarte multe, au deranjat sau au fost ignorate de genul… ,,bate și ăsta câmpii”. A venit ziua când durerea va fi mai mare decât incompetența celor care ne conduc, decât amatorismul și hoția celor care s-au perindat pe la Palatul Victoria sau în celelalte structuri ale statului nostru, devalizat și furat în fiecare zi.

Cu exact doi ani în urmă scriam în ,,Gata! Batista pe țambal!” (11.08.2023) despre ,,sporurile” bugetarilor, descoperite abia acum de Ilie și Dănuț, ambii bugetari, beneficiari direcți, dar nepăsători de ce va urma. Aveam, atunci, un paragraf: ,,Puțină muncă, multe sporuri… inventate” din care redau: ,, …Am reținut câteva dintre sporurile pe care oamenii muncii, în speță bugetarii, le primesc pentru că au acceptat acel… serviciu, acea funcție. Parcă nu și-au dorit-o, ci au fost obligați să o exercite! O mare parte din volumul ,,găurii” negre – sper să nu fie în formă de cilindru (πR2h) se regăsește într-o serie de sporuri inventate și aberante – spor pentru statul pe scaun (hemoroizi) – în caz contrar ar fi pentru varice!, spor de antenă, spor de izolare, de risc și solicitare, pentru păstrarea confidențialității (tăcerea este bine plătită!), muncă cu fonduri europene, risc și responsabilitate nervoasă (se așteaptă robotizarea și inteligența artificială) ș.a. Cum o fi scăpat sporul pentru folosirea Facebook-ului și evident sporul pentru plecatul acasă. …” sau, în același editorial, dezmățul bugetar ,,impus” de fosta coaliție, fără reacții populare, în subtitlul ,,Cununăm și botezăm”: ,,… Și au fost ,,botezați” peste 200 de secretari de stat cu rang și salariu de ministru și adjuncți ai acestora, au fost ,,botezate” agenții pentru clientela politică nerăbdătoare să participe la acțiunea ,,Ciolaniada”, s-au înființat, pardon „botezat”, comisii și comitete ,,populate” cu rudele apropiate ale celor doi însurăței (n.r. Nicu și Marcel), bine’nțeles cu acordul ,,nașului” de la Palat! În harababura creată și-au găsit loc, în funcții de decizie, ,,băieții” care au umblat cu plosca din casă în casă, fetele care ,,n-au prins buchetul miresei” dar au participat, cu tot elanul tineresc, la ,,Hora cu dar” a acesteia, dând culoare evenimentului. …”.

O temă mult dezbătută și comentată în aceste zile premergătoare ,,apocalipsei” este cea referitoare la investiții. Piteștiul așteaptă o minune guvernamentală (dacă va rezista acest guvern – sper să nu fie un … Cal Troian pentru privatizarea companiilor de stat, cele profitabile, evident) pentru o investiție care va purta un nume de referință pentru fotbalul românesc – Nicolae Dobrin. Am avut rețineri când am făcut trimitere la … disprețul cu care sunt ,,reciclate” sau ignorate casele memoriale, monumentele (vezi Oradea, nu, nea Ilie?), simbolurile existenței noastre pe aceste meleaguri, chiar demolarea unor stadioane cu rezonanță continentală. În ,,Fair play pentru ISTORIE” din 22.09.2023 (tot doi ani!) scriam despre ,,Înmormântarea” unui stadion” …

,,Parcă ,,țigani” ne-au zis la Priștina? Și noi am crezut de am făcut o sărbătoare din ,,înmormântarea” – dărâmarea unui simbol al argeșenilor – Stadionul lui… Dobrin? Manifestări de-a dreptul ,,țigănești” – nuntă joi și înmormântare cu lăutari! Cunosc de la bunicul meu și am verificat în cei câțiva ani de ,,libertate” pe care i-am parcurs că întâi construiești ,,cotețul” (ceva) și apoi îl dărâmi pe cel vechi! (Unde stau, nepoate, găinile, până când îl construim pe celălalt?). A, jucăm la… Mioveni (în deplasare, nu?), dar cine garantează că un nou stadion va fi construit în aceste vremuri nesigure? Pe cine încurca acest stadion (s-au păstrat Arenele romane, istoricele Amfiteatre în care luptau gladiatorii) unde echipa își continua activitatea, iar primăria găsea soluții pentru un teren (amplasament) adecvat și bine plasat (ăștia cu imobiliarele, găsesc!). Dar … E bine să mă abțin, să nu cobesc așa cum am spus-o în campionatul anterior – două echipe din același județ fac meci egal (câte un punct) al treilea punct este benefic, indirect pentru contracandidatele la retrogradare!…”

Apelez iar la ,,memoria digitală” și găsesc în editorialul ,,Musca la arat”(1.05.2024) o ,,zicere” cu putere de lege a unui cetățean – Coteț, momentan senator la piteștenilor (!), care ne ,,fenta” că banii pentru construcția stadionului au fost aprobați, alocați, numărați și așteaptă … constructorul, respectiv facturarea! … ,,Ce spune omul? Că echipa liberală s-a zbătut până i-au ,,sărit fulgii” să obțină finanțarea pentru așteptatul stadion cu nume de legendă – Nicolae Dobrin, că Ministrul Dezvoltării, încă liberal (Adrian Veștea) a ,,inițiat” o ședință de guvern în care a cerut tuturor membrilor să voteze această investiție, pentru că, citez ,,Gentea ar fi rămas doar cu demolarea stadionului…”… Recitesc, cu multă dezamăgire, intervenția omului care trimitea scrisori (să mă anunți când ai deschis-o…) poate doar să-l concureze pe Eminescu, și mă întreb câți oare am rămas și nu avem nevoie să consultăm un psihiatru?

Citeam într-o publicație americană un studiu sociologic realizat în anii `80 care concluziona, cu argumente și date, un ,,adevăr” pe care, parcă, deja îl trăim: ,,În secolul următor (n.r. adică acesta), peste 85% din populația globului vor fi oameni nebuni, dar nebunii între nebuni nu se vor recunoaște. Va fi o normalitate”…”.

Închei tot cu o întrebare: Cine va răspunde dacă ,,noul experiment european”, realizat pe suferința poporului român, eșuează? Nu ar fi indicat să începeți cu răspunderea guvernamentală, ministerială, colectivă, a întregii ,,adunături” de vizionari și specialiști? Implementați întâi răspunderea și vă vom ajuta, dezinteresat (fără șpagă), cu eficientul…

 ANTIVIRUS 

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI