Alt accident mortal în Argeș
În această noapte, în jurul orei 1.00, trei echipaje de pompieri de la Secția Costești și Punctul de Lucru Izvoru, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, au intervenit la un accident rutier produs în comuna Popești, în care un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și a lovit un gard.
Ajunse la locul solicitării, forțele operative au constatat că în interiorul vehiculului se afla o persoană de sex masculin, încarcerată, și au început de urgență efectuarea manevrelor pentru extragerea acesteia.
Victima a fost extrasă inconștientă, iar echipajele medicale au început protocolul de resuscitare.
Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar victima a fost declarată decedată.
Echipaje medicale au mai asistat o persoană, pe care au transportat-o la spital.
La fața locului, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.
Vom reveni cu detalii.
Este a doua noapte în care pe șoselele din Argeș se produce un accident mortal. Vă reamintim că ieri-noapte, în jurul orei 3,10, un alt accident mortal a avut loc la Davidești, în care un tânăr de 22 de ani a murit în urma impactului cu un stâlp.
În legătură cu accidentul de azi-noapte, din Popești, Poliția a transmis în această dimineață informații suplimentare. Cei doi tineri aflați în autoturism, ambii de 19 ani, din Siliștea Gumești, jud. Teleorman (comună vecină cu Popești), șoferul a fost dus la spital iar prietenul lui din dreapta, la morgă. Cel de la volan era beat.
《 Accident mortal în cursul nopții, DJ 504 Popești, autoturism intrat în coliziune cu un gard din beton.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei Popești, județ Argeș, având direcția de deplasare dinspre Tătărăștii de Sus spre Popești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un gard din beton, aflat pe partea dreaptă față de sensul său de deplasare.
În urma coliziunii a survenit decesul celuilalt ocupant al autoturismului, respectiv alt tânăr de 19 ani, din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman.
De asemenea, conducătorul auto a suferit leziuni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului. Având un vedere că valoarea alcoolemiei a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.192, 196 și 336 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.》