Astăzi, la Câmpulung a avut loc ședința Biroului Politic interimar al PNL Argeș. După cum au transmis reprezentanții PNL, astfel de întruniri politice ale conducerii județene, cu implicarea birourilor locale vor avea loc și în perioada următoare în alte zone din județ.
În cadrul întrunirii Biroului, președintele interimar al PNL Argeș, Alina Gorghiu a prezentat o analiză a situației politice naționale și deciziile care au fost luate în plan guvernamental.
De asemenea, au fost validate mai multe adeziuni, au fost abordate diverse teme organizatorice și au fost adoptate anumite hotărâri.
Președintele PNL, Alina Gorghiu a avut mai multe întâlniri cu primarii din zona Muscel, cu liberalii din organizația PNL Câmpulung și cu oameni de afaceri. Totodată, a participat la o întâlnire cu primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, în cadrul întrevederii fiind abordată tema continuării colaborării dintre PNL și USR în plan local și promovarea unor proiecte pentru dezvoltarea municipiului.
Tot astăzi a avut loc și o conferință de presă, la care a fost prezent și prefectul județului, Radu Perianu, în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme de interes pentru cetățeni, pe care le-am prezentat sau urmează să le prezentăm în ziarul nostru.
CITEȘTE ȘI:
La Câmpulung vin examinatori de la Brașov pentru examenul auto
CITEȘTE ȘI:
Alina Gorghiu: „Săptămâna viitoare, Secția Specială va fi desființată”