1.2 C
Pitești
04 dec. 2024

Alexandra ar fi ajuns asistentă medicală…

Alexandra ar fi ajuns asistentă medicală… dacă nu s-ar fi urcat în mașina care a intrat cu viteză într-un copac din Căldararu

Alexandra P., o tânără de 19 ani, din Buzoești, a murit pe loc în urma impactului devastator. Încă o tânără de 18 ani este la spital în stare gravă. Bărbatul care conducea, un tânăr de 25 de ani, tot din Buzoești, este și el la spital, dar nu este rănit așa grav. El a putut ieși singur din mașina în care cele două tinere au rămas încarcerate între fiare. Tânărul nu a consumat alcool, iar cauza accidentului va fi stabilită în urma cercetărilor poliției.

Alexandra absolvise Liceul Teoretic Costești și acum urma cursurile Scolii Postliceale Ion Cantacuzino din Pitești, de unde urma să ajungă asistent medical generalist. Își alesese o meserie nobilă, în care urma să salveze vieți. Dacă într-o clipă fatidică firul vieții ei nu ar fi fost întrerupt brusc, probabil dintr-o neatenție a prietenului său, cel pe mâna căruia cele două tinere își încredințaseră viețile. Pentru că atunci când ești la volan, ai în mână viața ta, a pasagerilor tăi și a celorlalți participanți la trafic, asta se știe.

Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească pe Alexandra în lumea celor drepți. Rămân în urmă regrete și niște părinți sfâșiați de durere. Care se vor întreba toată viața dacă ar fi putut schimba ceva în acest destin al fetei lor. Probabil că da, probabil că nu. Dar acum, ce importanță mai are?

Accident rutier mortal, noaptea trecută, la Căldăraru

În cursul nopții de 15 spre 16 decembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 65A, a avut loc un accident rutier grav.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un tânăr, de 24 de ani, din Buzoești, care conducea un autoturism, pe DN 65A, din direcția Buzoești către Miroși, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un copac de pe partea stângă.

În urma accidentului, a rezultat decesul unei tinere de 19 ani și vătămarea corporală gravă a unei tinere de 18 ani, ambele din localitatea Buzoești, pasagere în autoturism.

Conducătorul auto a fost rănit ușor, astfel încât s-a reușit testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.》este comunicatul Poliției Argeș.

CITEȘTE ȘI: O tânără de 19 ani moartă în accident la Căldăraru

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site