După o zi petrecută în arestul poliției, agresorul primarului Georgescu a fost prezentat judecătorilor.
În acest sens, poliția comunică: „Împotriva bărbatului de 55 de ani, din Mărăcineni, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Prin aceeași măsură preventivă, au fost dispuse obligațiile de a nu părăsi județul Argeș, de a nu se apropia de persoana vătămată sau de familia acestuia ori de locul de muncă, precum și obligația de a nu comunica cu martorii din dosar.”
În cursul zilei de ieri, mai multe ziare și site-uri de presă au urmărit întâmplarea cu viu interes. De fapt, a fost chiar SUBIECTUL ZILEI, pentru că este de necrezut că se poate întâmpla așa ceva. Problema a fost întoarsă pe toate părțile, dezbătută în presă și televiziune și amplu comentată pe rețelele de socializare. Când se intâmplă ceva grav, societatea se agită și ia atitudine.
Primarul Georgescu a declarat că „este jenant ca într-o instituție publică cineva să fie agresat”. Și îi dăm dreptate. Este jenant, dar mai ales îngrijorător.
Și despre agresor s-au scris multe, despre trecutul lui „glorios” și despre faptul că ar fi protejat de cineva. Acesta《 a ieșit de la audieri zâmbind și încrezător că va scăpa nepedepsit 》, scria ieri Antena3.ro.
CITEȘTE ȘI: