La biserica Sf. Gheorghe, situată în centrul Piteștiului, coada credincioșilor la aghiasmă se tot mărește. Oamenii așteaptă zeci de minute să ajungă să ia licoarea divină. Jandarmii și polițiștii urmăresc din apropiere să se respecte ordinea și distanțarea fizică. Cert e că ne-am civilizat și nu se mai înghesuie lumea, ca altădată, când se ajungea la adevărate „bătălii” pentru o sticlă de agiasmă. O fi dorită de credincioși pentru că e benefică pentru alungarea păcatelor, dar nu trebuie să fie un motiv să ne batem pe ea, nici lui Dumnezeu nu i-ar plăcea asta.
Despre aghiasmă e bine să știm ce ne învață „Pravila bisericească”: „Aghiasma, apa sfințită prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinți viața oamenilor și a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curățirii sufletești, a promovării și a sfințirii vieții. La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia înainte de anaforă; se dă și celor ce sunt opriți de la Împărtășanie, ca întărire spre nădejdea pocăinței, a mângâierii și îndreptării lor pentru viitor (Constituțiile Apostolice VIII, 29).”
Fiind folosită numai în cantități mici, aghiasma nu trebuie să fie „înmulțită”; o sticlă de aghiasmă mare este suficientă pentru un an de zile, ea fiind folosită mai rar decât cea mică; în ce priveste aghiasma mică, slujba pentru sfințirea acesteia poate fi săvârșită oricând în an, atât în biserică, dar și în casele credincioșilor; când facem șfestanie în casă, preotul poate sfinți o cantitate mai mare de apă, în funcție de dorința fiecăruia.
Aghiasma nu se strică niciodată, datorită prezenței în ea a harului lui Dumnezeu, iar nu a altor motive precum intrarea in contact a apei cu argintul (dezinfectant) sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstiție). Dacă aghiasma capătă însă un miros neplăcut, din pricina vasului în care a fost păstrată, și nu mai poate fi folosită, aceasta se varsă într-o apă curgătoare curată sau la rădăcina unui copac.”
