Adolescenți amendați pentru că fumau la locul de joacă
În intervalul 19 – 24 mai polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică Pitești au aplicat un număr de 4 sancțiuni contravenționale la noul loc de joacă situat în zona Nord (pe parcarea supraterană din spatele benzinăriei Mol) la 4 minori, între 15 și 17 ani, care au fost depistați fumând în apropierea echipamentelor instalate pentru micuţi. Acestia au fost amendați cu câte 100 lei fiecare.
《 Pe această cale facem apel către părinți și/sau alți reprezentanți legali, să supravegheze mai atent copiii minori, unii dintre aceștia fiind predispusi în a săvârși unele fapte de natură contravențională.
Totodată, vă informăm că polițiștii locali vor intensifica serviciul de patrulare în toate zonele de agrement din oraș, parcuri și locuri de joacă.》, a transmis Poliția Locală Pitești.