Echipajele de deszăpezire ale Secției de salubritate stradală din cadrul Salubritate 2000 S.A., alături de A.D.P. Pitești și Salpitflor Green S.A., au intervenit încă de la primele ore ale dimineții de 4 ianuarie 2025, în contextul ninsorilor anunțate.
Începând cu ora 4:45, s-a acționat pe arterele principale și pe străzile adiacente din municipiu, fiind mobilizate 24 de utilaje de deszăpezire. Până la această oră au fost utilizate aproximativ 220 de tone de material antiderapant, intervențiile continuând pentru menținerea siguranței traficului rutier și pietonal.
Prioritate au avut arterele principale, zonele în pantă, rampele, trecerile de pietoni, stațiile de autobuz și trotuarele, urmând ca intervențiile să fie extinse și pe străzile secundare.
Autoritățile anunță că echipele rămân în teren și sunt pregătite să intervină în continuare, având în vedere prognoza de ninsoare. Totodată, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să parcheze responsabil, pentru a evita blocajele și a permite accesul utilajelor de deszăpezire.
![]()
![]()
![]()


