4.3 C
Pitești
29 nov. 2023

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni

  • Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 108 filtre.
Au fost legitimate 1.945 de persoane, au fost verificate 1.434 de autoturisme și au fost efectuate 698 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 48 de ore, au fost aplicate 674 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 135.000 de lei, dintre care 593 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 74 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 35 de permise de conducere și au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.

Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești

În zilele de 13 și 14 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și unități de învățământ.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.265 de lei, fiind retrase trei certificate de înmatriculare.
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind desfășurate și activități de informare şi prevenire la mai multe societăți comerciale. Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative în ceea ce privește modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.

Conduceau cu viteză excesivă

În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 28 de ani, din Godeni, care conducea un autoturism pe DN 73 – Mihăești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 118 km/h.
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

• În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii Poliției Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 35 de ani, din Pietroșani, care conducea un autoturism în orașul Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 118 km/h.
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

• În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii Poliției Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 36 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism în orașul Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 130 de km/h.
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Depistați de polițiști în timp ce conduceau sub influența alcoolului

În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 44 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe strada Exercițiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

• În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 55 de ani, din Merișani, care conducea un autoturism, pe DN 7- Ștefănești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Depistat de polițiști conducând fără drept

În ziua de 14 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism, pe DJ 742, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Activități de combatere a comerțului ilicit

În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, au acționat pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, în localitatea Sâlpeni.
Au fost verificate aspecte din punct de vedere al prevederilor O.U.G. 28/1999 privind ”obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”.
La o societate verificată, s-a constatat că nu era utilizată casa de marcat electronică fiscală, fiind descoperită suma de 883 de lei încasată, fără a fi fost fiscalizată.
Ca urmare a abaterilor constatate de polițiști, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare totală de 10.000 de lei, conform O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind aplicată și măsura complementară de confiscare a sumei nejustificate de 883 de lei.

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități înformativ-preventive, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Pitești.
În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și privind răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor.
Totodată, au fost prezentate riscurile consumului substanțelor care creează depăendență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
La activități au participat 23 de elevi și un cadru didactic.

Cu aceeași ocazie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta unității școlare, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, precum și a respectării prevederilor legale privind consumul și comercializarea produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr. 349/2002.

• De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat activități în cadrul Proiectului Educația Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, ocazie cu care au fost efectuate instruiri educativ-preventive și interactive, la care au participat un număr de 70 de copii și 4 cadre didactice din cadrul Școlii Generale Stoenești.

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În perioada 12-14 octombrie a.c., polițiștii argeșeni și din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat acțiuni individuale sau împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și au depistat nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 66 de ani, care dețineau sau transportau material lemnos, fără documente care să ateste proveniența legală și fără documente specifice de însoțire a transportului de material lemnos.
Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice și au fost aplicate măsuri complementare de confiscare pentru cantitatea de aproximativ 18 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut fi justificată proveniența legală.

Astfel, în noaptea de 13 spre 14 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat, pe DN 73 – Micești, un bărbat de 38 de ani, din Micești, care transporta, în mod repetat, material lemnos, cu o autoutilitară, în baza aceluiași aviz de însoțire.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cantitatea de 4,86 mc de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Pitești.

• Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat, în orașul Mioveni, un bărbat, de 62 de ani, din Țițești, care transporta material lemnos, cu o autoutilitară, și nu are calitatea de transportator autorizat pentru această activitate.
În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a stabilit că cel în cauză a depășit cu 2,864 mc limita legală pentru transportatorii neprofesioniști, care este de 20 de metri cubi pe an calendaristic.

Ca urmare a constatării încălcării prevederilor art. 19, alin. 2, lit. c, din Legea 171/2010, rap. la art. 12, alin. 1, lit. o, din Normele H.G. 497/2020, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, totodată fiind luată măsura complementară de confiscare a cantității de 2,864 m.c. material lemnos, care a fost predată Ocolului Silvic Pitești.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI