12.4 C
Pitești
26 mart. 2025

Acțiuni ale polițiștilor argeșeni

Acțiuni ale polițiștilor argeșeni pentru asigurarea ordinii publice

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel au fost legitimate 654 de persoane și au fost verificate 415 autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 59.750 de lei, dintre care un total de 140 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 36 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

Reducerea riscului de accidente – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri 

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 62 de filtre rutiere, fiind efectuate 194 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 1388 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 49.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 27 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 6 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.

Polițiștii continuă verificările privind articolele pirotehnice, pentru sărbători în siguranță

În ziua de 30 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat verificările privind deținerea și comercializarea către publicul larg al materialelor pirotehnice.

La Leordeni, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat un agent economic, iar în urma verificărilor a rezultat că reprezentantul societății comercializa către publicul larg articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4. Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 37 din Legea 126/1995, fiind indisponiblizată cantitatea totală de 180 de kg de articole pirotehnice.

La Mioveni, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat că reprezentantul unui agent economic, care a mai fost verificat, comercializa către publicul larg articole pirotehnice din categoria F2 (destinate a fi folosite de pirotehnicieni). În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cantitatea de aproximativ 5 kg de articole pirotehnice (65 de articole) a fost indisponibilizată.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat o persoană de 57 de ani, din Curtea de Argeș, care, fără a fi autorizată, oferea spre vânzare către publicul larg, în zona unei piețe, articole pirotehnice din categoriile F1, F3 și P1. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cantitatea de aproximativ 6 kg de articolele pirotehnice a fost indisponibilizată (5.887 de articole, cu o valoare de aproximativ 8.500 de lei).

Polițiștii de investigații criminale și de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au efectuat o reverificare a unui agent economic, față de care anterior a fost dispusă de către I.T.M. suspendarea avizului pentru spațiul din care se comercializau articole pirotehnice. Cu această ocazie s-a constatat că reprezentantul societății avea din nou expuse la vânzare articole pirotehnice în același spațiu. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cantitatea de aproximativ 3 kg de articole pirotehnice a fost indisponibilizată. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Activitățile de verificare vor continua și în perioada trecerii dintre ani.

Depistat de polițiștii piteșteni conducând sub influența alcoolului

În noaptea de 30 spre 31 decembrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe bld. I.C. Brătianu din Pitești, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii prin analize de specialitate a îndeplinirii condiției pentru răspunderea penală, referitoare la concentrația de alcool în sânge.

În cauză au fost întocmite acte procedurale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress