Acțiune de amploare a polițiștilor la Curtea de Argeș. Amenzi de peste 71.000 de lei și șase certificate de înmatriculare reținute

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o amplă acțiune cu efective mărite pe raza municipiului și în comunele arondate, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice.

La activități au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Oamenii legii au urmărit menținerea ordinii publice, combaterea faptelor cu violență și a infracțiunilor contra patrimoniului, depistarea persoanelor urmărite, verificarea respectării legislației în domeniul comerțului, a măsurilor de pază și a normelor privind consumul produselor din tutun.

În cadrul acțiunii au fost legitimate și verificate, prin aplicațiile informatice ale Poliției Române, 124 de persoane și au fost controlate 68 de autovehicule. Totodată, polițiștii au efectuat 44 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Verificările au vizat și șase societăți comerciale – baruri, discoteci și cluburi de noapte – din municipiul Curtea de Argeș și din comunele Domnești și Corbi. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 71.795 de lei.
Dintre acestea, cinci amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 18 sancțiuni pentru abateri la regimul circulației, două pentru nerespectarea legislației privind produsele din tutun și alte două pentru încălcarea prevederilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

În acest ultim caz, polițiștii au dispus și confiscarea sumei de 4.965 de lei, reprezentând diferențe de numerar nejustificate față de sumele fiscalizate.

La controalele din trafic au participat și reprezentanții Registrului Auto Român. În urma verificărilor, au fost reținute șase certificate de înmatriculare pentru deficiențe tehnice, precum sisteme de iluminare neconforme, anvelope uzate și sisteme de evacuare modificate.

În timpul acțiunii, polițiștii au depistat și un bărbat de 52 de ani, din comuna Tigveni, care conducea un autoturism pe strada Râmnicu Vâlcea din Curtea de Argeș după ce consumase alcool. Aparatul etilotest a indicat inițial o alcoolemie de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea șoferului, în urma retestării efectuate conform procedurilor legale, rezultatul a fost de 0,07 mg/l. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.822,5 lei, iar polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI