Acțiune complexă a polițiștilor rutieri.
Acțiune în trafic pentru creșterea siguranței rutiere, dar și pentru informarea participanților la trafic.
O acțiune complexă a fost desfășurată pe unul dintre drumurile intens circulare din județul Argeș, activitate ce a avut două paliere de acțiune.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au desfășurat activități de verificare a transportului rutier de marfă, împreună cu inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.
Al doilea palier din cadrul acțiunii constă în activități de prevenire a consumului de alcool sau substanțe psihoactive de către conducătorii de autovehicule, precum și informarea acestora cu privire la modul în care se aplică prevederile legale în cazul producerii unor accidente provocate de asemenea conducători auto. Astfel polițiștii rutieri au acționat împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog și polițișii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, în cadrul campaniei Drive Clean.
În doar două ore, polițiștii, împreună cu inspectorii A.N.A.F. au verificat 10 autovehicule ce efectuau transport rutier de marfă.
Modul de acțiune al polițiștilor a fost preponderent preventiv, însă pentru situațiile în care au fost constatate abateri, au fost aplicate prevederile legale. Astfel, polițiștii rutieri au aplicat 14 sancțiuni, în valoare totală de 4.850 de lei, conform OUG 195/2002R privind normele de circulație pe drumurile publice.
De asememena, deprezentanții Agenției Naționale Antidrog – CEPECA Argeș și polițiștii din cadrul C.A.P.C. au informat peste 50 de participanți la trafic, totodată împărțind și materiale și pliante cu un conținut preventiv.
Orice asemenea activități pot și utile pentru a discuta referitor la regulile de circulație, în sensul utilității lor pentru prevenirea evenimentelor rutiere, abia apoi din perspectiva sancțiunilor ce ar putea rezulta din încălcarea acestora.