Accident rutier mortal în comuna Curtișoara. O femeie a murit, șoferul este căutat de polițiști

Un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc duminică seara, 18 ianuarie 2026, în comuna Curtișoara, județul Olt.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în jurul orei 18:05, polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe carosabil, pe Drumul Județean 546.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care, în urma primelor verificări, au constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 47 de ani, din orașul Segarcea, județul Dolj, victima unui eveniment rutier.

Din nefericire, leziunile suferite au fost incompatibile cu viața, fiind declarat decesul victimei.

În prezent, polițiștii desfășoară cercetări pentru identificarea conducătorului auto implicat și pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Cercetările continuă.

UPDATE:

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat conducătorul auto, respectiv un tânăr de 21 de ani, din comuna Movileni, județul Olt.

Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Întrucât femeia a decedat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI