Un accident rutier s-a produs în municipiul Pitești, în cartierul Trivale, zona Complexului 2, unde o motocicletă și un autoturism au fost implicate într-o coliziune.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu două echipaje, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Echipajele medicale au acordat îngrijiri pentru două persoane implicate în accident.
Totodată, pompierii au luat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru evitarea producerii unor situații de risc suplimentare.
Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
Poliția transmite: „Cercetări privind accident autoturism cu motocicletă, în Pitești:
În după-amiaza zilei de astăzi, 06 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident, între un autoturism și o motocicletă, pe bld. Libertății din municipiul Pitești.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, precum și polițiștii Biroului Rutier Pitești.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Libertății din municipiul Pitești, la intersecția cu str. Zimbrului, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul schimbării direcției de mers spre stânga fără a se asigura corespunzător, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă din sensul opus de un bărbat de 29 de ani, din Pitești.
În urma evenimentului, autovehiculul pe două roți s-a dezechilibrat, împrejurare în care atât conducătorul motocicletei, cât și pasagera de pe motocicletă, femeie de 25 de ani, au suferit leziuni ușoare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.”


