7.8 C
Pitești
22 mart. 2025

Accident mortal pe Autostrada A1 București-Pitești

Accident mortal pe Autostrada A1 București-Pitești

Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 București – Rm. Vâlcea, au intervenit la un accident ce a avut loc la km 109, pe sensul de mers spre București, în care o persoană a fost accidentată mortal de un autovehicul.

Din verificările preliminare a rezultat că un bărbat de 51 de ani, din județul Argeș, care conducea o autoutilitară de tip platformă, circulând pe sensul de deplasare spre București, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a acroșat un bărbat de 26 de ani, din județul Ilfov, care desfășura activități de încărcare a unui autoturism cu defecțiuni de pe banda de urgență pe o platformă auto.

Din păcate, în urma impactului, bărbatul de 26 de ani a decedat.

Conducătorul celuilalt autovehicul implicat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influența alcoolului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress