Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă după-amiază, în comuna Vlădești, județul Argeș, după ce un ATV s-a răsturnat. În urma evenimentului, două persoane de sex masculin au fost implicate.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Din păcate, pentru una dintre victime, echipajele medicale nu au mai putut face nimic, aceasta fiind declarată decedată.
Cea de-a doua persoană implicată în accident era conștientă și cooperantă. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, victima a fost preluată și transportată la spital pentru investigații și tratament.
Pompierii au asigurat la locul producerii accidentului măsurile specifice pentru prevenirea oricărui alt pericol.
Cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

ACTUALIZARE: Poliția transmite: „Cercetări privind eveniment soldat cu decesul unei persoane, la Vlădești:
La data de 29 august a.c., Poliția Municipiului Câmpulung a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în care a fost implicat un ATV, pe un drum aflat pe fondul forestier din comuna Vlădești.
La locul producerii evenimentului s-au deplasat polițistii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, cercetările fiind preluate, ulterior, de echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.
Din cercetările preliminare, s-a stabilit că în ziua de 29 august, în jurul orei 13:00, un bărbat de 58 de ani din București, în timp ce se deplasa cu un ATV pe un drum forestier din comuna Vlădești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat pe o pantă laterală și s-a răsturnat în pârâul Bahna. Împreună cu acesta se afla și un pasager, de 24 de ani, din București.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, pentru acordarea primului ajutor, din păcate fiind constatat decesul bărbatului de 58 de ani.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Pasagerul în vârstă de 24 de ani a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru investigații de specialitate.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.”


