Accident montan grav în Munții Făgăraș – zona Vârful Netedu

Accident montan grav în Munții Făgăraș – zona Vârful Netedu

Astăzi, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața.

Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac.

La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane.

Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru cât și aerian, în funcție de evoluția vremii.

Din primele informații, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.

Momentan nu se cunosc vârstele și alte date de identificare ale acestora. Vom reveni cu detalii privind acțiunea de mâine.

Sursa: Salvamont România -Dispeceratul Național Salvamont 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI