Accident rutier produs în comuna Arefu, între două autoturisme. Accidentul a avut loc pe DN 7C, Căpățâneni, lângă Hidrocentrală.
Intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Polițiștii se deplasează la fața locului pentru luarea primelor măsuri, efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului.
În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de 57 de ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral și acuză dureri în zona lombară. Se transportă la spital de către echipajul SMURD.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 58 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism, pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către barajul Vidraru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 38 de ani, din Ștefănești.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a pasagerului dreapta față din cel de-al doilea autoturism, un bărbat de 58 de ani, din Corbeni.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.