Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, în comuna Albota, în apropierea sediului Primăriei. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț betonat de pe marginea drumului, lovindu-se de un cap de pod.
![]()
În autoturism se afla doar șoferul, care a fost rănit în urma impactului. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
La locul evenimentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, iar polițiștii au asigurat zona și au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
UPDATE: Poliția transmite: „Cercetări privind accident cu un autoturism, la Albota:
În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”


