Accident la Albeștii de Argeș
Accident rutier între două autoturisme, produs în comuna Albeștii de Argeș.
Intervin pompierii cu trei echipaje, alături de o ambulanță SAJ.

În urma evenimentului, au fost monitorizate trei persoane.
La sosirea echipajelor de pompieri, într-unul dintre vehicule se aflau blocate două victime. Acestea, fiind în imposibilitatea de a se evacua pe cont propriu, au fost extrase de către pompieri și predate echipajelor medicale.
Toate cele trei persoane sunt transportate la spital, una de către echipajul SMURD, iar celelalte două de către echipajul ATPVM (Autospecială transport personal și victime multiple).
La fața locului, colegii noștri au asigurat și măsuri specifice, până la înlăturarea oricărui pericol.
Poliția transmite: „Cercetări privind accident cu două autovehicule, pe DN 7C, pe raza comunei Albeștii de Argeș:
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Albeștii de Argeș, care conducea o autoutilitară pe DN 7C, pe raza localități de domiciliu, având sensul de deplasare Pitești spre Albeștii de Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării crespunzătoare la schimbarea direcției de deplasare prin viraj la stânga, rezultând coliziunea cu un autoturism condus în aceeași direcție de către o femeie de 31 de ani, din Ștefănești, care era angajată în depășire.
În urma evenimentului au suferit leziuni atât conducătorul autotutilitarei, de 42 de ani, din Albeștii de Argeș, un bărbat de 52 de ani, pasager în autoutilitară, respectiv a femeii de 31 de ani ce conducea celălalt autovehicul.
Ambele persoane cu calitate de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”


