Echipajul SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul Pitești, intervine în cazul unui eveniment rutier cu victimă pieton, conștient.
Accidentul a avut loc în Găvana și din primele informații un autobuz Publitrans ar fi lovit un pieton. Vom reveni.
Poliția rutieră informează: „Pitești- strada 1 Decembrie 1918 – sesizare accident rutier, autobuz și pieton, o femeie, constientă (posibil pe fondul traversării neregulamentare).
Polițiștii rutieri sunt la fața locului, pentru primele măsuri”.
Victima este o femeie cu vârsta de 55 de ani, care prezenta dureri la membrul inferior drept și la membrul superior drept.
A fost transportată la spital de către către echipajul SMURD, pentru investigații medicale amănunțite.
UPDATE: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din Pitești, care conducea un mijloc de transport în comun, din direcția b-dul 1 Decembrie 1918 către b-dul Nicolae Bălcescu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat o femeie de 54 de ani, din Pitești, care se afla pe carosabil.
În urma accidentului, femeia a fost rănită și transportată la spital.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.