Ora 13.20: Accident rutier produs în comuna Ștefan cel Mare. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din primele informații, sunt implicate două autoturisme.
UPDATE: Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 77 de ani, din Ștefan cel Mare, care conducea un autoturism pe DJ 759 de pe raza localității de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil în condițiile neasigurării la punerea în mișcare de pe loc, în vederea schimbării direcției de deplasare spre stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Slobozia, având direcția de deplasare dinspre localitatea Poieni, județul Dâmbovița, spre comuna Slobozia, județul Argeș.
După coliziune, al doilea autoturism a fost proiectat în alte două autovehicule parcate.
În urma evenimentului rutier, o femeie aflată pe locul dreapta față în primul autoturism, având vârsta de 60 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare, a suferit leziuni și a fost transortată la o unitate medicală, pentru investigații.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.