Accident în Ciofrângeni: patru persoane, transportate la spital după ce mașina s-a răsturnat

Un accident rutier s-a produs marți, 8 septembrie, în comuna Ciofrângeni, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului, patru persoane au fost rănite și au necesitat îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu două echipaje, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

La sosirea salvatorilor, una dintre victime, un bărbat, se afla în stare de inconștiență. Pompierii au intervenit imediat și au efectuat manevrele de prim ajutor, iar victima și-a recăpătat ulterior starea de conștiență.

Echipajele medicale SMURD și SAJ au evaluat și asistat patru persoane – două femei și doi bărbați –, care prezentau diferite traumatisme. După acordarea primelor îngrijiri, toate cele patru victime au fost transportate la spital, pentru investigații și tratament de specialitate.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, până la îndepărtarea oricărui pericol.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI