25.4 C
Pitești
13 apr. 2024

Accident grav în Pitești

Accident grav în Pitești

În jurul orei 24.00, un accident cu urmări destul de grave a avut loc în Pitesti, în intersecția de la Electrica. Implicate sunt două autoturisme aflate în trafic, din care unul aparținând unei firme de ride-sharing, dar și un autoturism parcat.

Pompierii transmit: 《 Aproape de miezul nopții pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme în mișcare și unul parcat pe strada Republicii din municipiul Pitești.
În urma incidentului nu au fost persoane încarcerate.
Două echipaje SMURD au evaluat patru victime (3 tinere și un bărbat), iar dintre acestea, trei persoane au fost transportate la spital.
A fost vorba despre două persoane de sex feminin, una de 19 ani prezenta un traumatism în zona feței și acuza dureri la membrul inferior stâng, iar cealaltă, în vârstă tot de 19 ani, acuza dureri în zona lombară.
Cea de a treia persoană transportată la spital a fost un bărbat în vârstă de 45 de ani, care era rănit în zona feței și mai acuza dureri în zonele lombară și cervicală.》

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 23 de ani, din județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, la intersecția cu C.A. Rosetti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, dinspre strada Calea Craiovei către Bulevardul Republicii, de un bărbat de 45 de ani, din Mioveni.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un autoturism parcat regulamentar.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 45 de ani și a altor trei tinere, toate de 19 ani, pasagere în primul autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI