Accident cu victime pe Autostradă, km 120
Un accident grav s-a produs în această după-amiază pe Autostrada A1, la kilometrul 120, pe sensul Pitești – Curtea de Argeș, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu:
• o autospecială de stingere,
• o autospecială de descarcerare,
• două echipaje SMURD,
• un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Din primele informații, în accident au fost implicate cinci persoane, dintre care trei minori și doi adulți. Toate victimele sunt conștiente, însă adulții prezintă traumatisme multiple (politraumatisme), fiind evaluate medical la fața locului.
Toate victimele sunt transportate la spital.
Intervenția este în desfășurare, iar circulația în zonă se desfășoară cu dificultate.
Revenim cu detalii pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.



