16 C
Pitești
01 iun. 2023
spot_img

Accident cu TIR pe Autostradă

Accident în această noapte pe Autostrada București-Pitești. Şoferul unui autotren a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs la kilometrul 44, în zona localităţii Vânătorii Mici, pe sensul de mers Bucureşti-Piteşti, după ce remorca tirului a intrat în balans şi a lovit parapetul care desparte cele două sensuri de mers.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în această seară să intervină pe A 1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 44, pe sensul de mers către Piteşti, după ce un autotren cu remorcă a lovit glisiera mediană care desparte sensurile de mers pe autostradă, prelata remorcii s-a rupt şi, din cauza balansului, marfa din remorcă, respectiv vopsea lavabilă şi hrană pentru animale de companie, s-a împrăştiat pe carosabil. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu. Şoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Conform Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române, circulaţia rutieră a fost blocată pe benzile sensului de mers Piteşti – Bucureşti.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

4,997FaniÎmi place
728AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI