13.7 C
Pitești
24 mart. 2025

Accident în curtea unui agent economic, la Mărăcineni

Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul Pitești a fost solicitat să intervină la un eveniment rutier produs pe raza localității Mărăcineni. Posibil o victimă, pieton.

UPDATE: În urma evenimentului, paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o victimă conștientă, persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 55 de ani, care a suferit un traumatism la nivelul membrului superior stâng și acuza dureri lombare.

Poliția vine cu detalii: „Sesizare accident Mărăcineni (în curtea unui agent economic): Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, în timp ce se afla în curtea unui agent economic din Mărăcineni, un tânăr de 29 de ani, din Pitești, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism în care se afla în calitate de pasager, iar în timpul manevrării acestuia, a intrat în coliziune cu autovehiculul din fața sa, lovind cu autoturismul și pe un bărbat de 55 de ani, din București, care se afla în proximitatea celui de-al doilea vehicul.

În urma evenimentului, bărbatul de 55 de ani, din București, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală.

Bărbatul de 29 de ani, care nu este posesor de permis de conducere, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress