Accident cu pieton în Trivale
În această dimineață, în jurul orei 8.55, s-a produs un accident în cartier Trivale, pe sensul de urcare pe Calea Drăgășani, până în sensul giratoriu. În accident sunt implicate un autoturism și un pieton (o femeie). Aceasta este culcată la pământ, se pare că este rănită grav, fiind ajutată de câțiva cetățeni până la sosirea medicilor.
Mașina prezintă avarii vizibile, printre care parbrizul spart.
Se așteaptă echipajele de prim ajutor și Poliția pentru cercetări. Traficul este îngreunat. Vom reveni.
Poliția transmite: „Pitești, str. Calea Drăgășani, accident cu pieton, posibil grav. Polițiștii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări. Revenim cu date”.
UPDATE: Femeia a murit.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că o femeie de 78 de ani, din Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare, a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Pitești, care se deplasa pe str. Calea Drăgășani, din direcția centru Pitești spre Trivale.
Femeia a fost asistată medical la fața locului, însă în ciuda eforturilor echipajului medical, aceasta a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”, transmite Poliția Argeș.
Foto: Andreea C. (Info Trafic Pitești)