Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs în această seară în jurul orei 21.00, pe strada Calea București din municipiul Pitești.
La fața locului au intervenit prompt pompierii, cu două echipaje, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). În urma impactului, trei persoane au fost preluate de echipajele medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
Imaginile de la locul evenimentului arată avarii semnificative la cel puțin două dintre autoturismele implicate, unul dintre acestea fiind proiectat într-un stâlp de pe marginea drumului.

Pompierii au asigurat, totodată, măsuri specifice de prevenire a incendiilor, pentru eliminarea riscului izbucnirii unui foc în urma accidentului.
Cauzele producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite de către polițiști.


