Accident cu opt victime duse la spital
Accident rutier între Alexandria și Vitănești, cu mai multe victime. Se intervine cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un SMURD și trei echipaje SAJ Teleorman.
Opt persoane au fost asistate medical la fața locului, dintre care un minor, două dintre acestea fără a prezenta leziuni vizibile.
Cinci victime prezentau diferite traumatisme, însă erau conștiente și cooperante, iar a șasea persoană rănită a fost stabilizată și intubată de medicul care încadrat ambulanța SAJ Teleorman.
Menționăm că una dintre victime a fost încarcerată, aceasta fiind extrasă din caroseria deformată cu ajutorul accesoriilor de pe autospeciala de descarcerare.
Toate persoanele implicate în acest accident rutier au fost transportate la spital.
După asigurarea măsurilor P.S.I., cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.



